Un eveniment tulburător a zguduit liniștea Școlii de Poliție din Câmpina. Un bărbat de 49 de ani, ofițer al instituției, a fost reținut de polițiștii prahoveni, suspectat de tentativă de viol. Fapta ar fi fost comisă asupra unui elev al școlii, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Investigațiile sunt coordonate de Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Prahova. Dosarul penal a fost deschis pentru tentativă de viol, sub atenta supraveghere a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări venite din partea unei instituții de învățământ postliceal din Câmpina.
Reprezentanții IPJ Prahova au confirmat că, din primele cercetări, se confirmă suspiciunile. Ofițerul a fost deja adus pentru audieri la Parchet. Procurorii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore și urmează să decidă dacă se vor lua măsuri preventive suplimentare.