Ce se întâmplă când o țară își vinde viitorul? România a pierdut o mare parte din capacitățile sale industriale strategice în urma privatizărilor masive, iar efectele sunt devastatoare. Cristina Chiriac, președinta CONAF, ne atrage atenția asupra unei realități îngrijorătoare: aproape patru din cinci companii privatizate au dispărut.
Între 1992 și 2013, statul român a privatizat 7.726 de companii prin 11.184 de contracte. La finalul lui 2014, doar 22,3% dintre acestea mai existau, un semnal clar că privatizările nu au fost însoțite de investiții și dezvoltare. În București, supraviețuirea a fost de 41,48%, dar în Giurgiu abia se atinge 8,97%. E o realitate amară, dar adevărată.
Și nu se oprește aici: județele cu cele mai scăzute rate de supraviețuire au și cele mai slabe niveluri de ocupare a forței de muncă. Industria electronică, mecanică fină și optică, toate considerate strategice în Europa, au fost lăsate să se stingă. Fără retehnologizare sau infuzii de capital, s-a ales praful de industriile care ar fi putut să ne propulseze pe piața internațională.
Privind în urmă, se pare că dezvoltarea economică a României a fost bazată pe consum și pe fonduri europene. Deși am atras peste 100 de miliarde de euro din aceste fonduri între 2007 și 2025, activitatea industrială a încetinit. Estimările arată o contracție economică de 0,1% în 2026, în timp ce alte țări din regiune cresc.
Produsele românești își găsesc locul pe piețele externe, dar majoritatea sunt componente și subansamble. Cristina Chiriac subliniază că miza nu mai este să vindem ce avem, ci să reconstruim sectoare capabile să genereze valoare adăugată. „A doua oară nu mai avem ce vinde”, ne atrage atenția. Ce construim? Fereastra de oportunitate este pe cale să se închidă.