România în războiul cu drogurile: un sistem legat la ochi care ignoră adevăratele cauze

Ce se întâmplă când statul își întoarce privirea de la cauzele reale ale consumului de droguri? În România, instituțiile se zbate în haos, alocând resurse uriașe pentru a combate efectele, dar ignorând problemele fundamentale. În timp ce spitalele devin transee pentru tineri răniți de droguri, o întrebare simplă rămâne fără răspuns: câți tineri consumatori sunt, de fapt, în țară și unde se află ei?

Barometrul consumului, realizat de Alianța Binelui Comun, ne arată o imagine de ansamblu sumbră. Fără o cifră unică la nivel național, instituțiile comunică slab, iar politicile publice se bazează pe statistici fragmentate și contradictorii. Cifrele par să dezvăluie o anomalie geografică: Clujul, cu 1.751 de cazuri de consum, pare să se afle într-o criză acută comparativ cu Dâmbovița, care a raportat doar nouă cazuri. Dar această percepție este înșelătoare; diferențele reflectă mai degrabă metoda de raportare decât numărul real de consumatori.

La nivel național, 6.548 de tineri sub 25 de ani figurează în evidențele medicale legate de consumul de droguri. Anul 2023 a adus 3.089 de urgențe medicale asociate, iar 34 de tineri au murit din cauza supradozelor. Canabisul domină cererea de tratament, urmat de opioide și substanțe psihoactive extrem de periculoase. Dar, în spatele acestui haos, sistemul de justiție funcționează complet decuplat. 3.827 de tineri au fost trimiși în judecată, iar 477 au ajuns deja în închisoare, fără ca cineva să contabilizeze câți dintre aceștia au fost tratați mai întâi la Urgențe.

Școala, în acest peisaj dezolant, devine veriga lipsă. Cu un singur consilier pentru 760 de elevi, intervențiile preventive sunt aproape inexistente. Statul nu publică date comparabile despre elevii aflați în situații de risc, lăsându-i pe tineri să devină pacienți ai secțiilor de toxicologie. Ignorarea problemelor din mediul școlar transformă aceste instituții în simple săli de așteptare pentru viitorii pacienți.

Privind la politica europeană, diferențele devin și mai evidente. În statele care gestionează eficient consumul de droguri, informațiile curg integrat, iar tinerii vulnerabili sunt ajutați înainte de a ajunge în situații critice. În România, lipsa unei rețele de suport face ca intervențiile să fie tardive, iar efectele să fie devastatoare.

În acest peisaj fracturat, Alianța Binelui Comun propune soluții logice: un sistem național unitar de raportare, standardizarea definițiilor pentru „caz medical” și raportarea separată a persoanelor fizice. Fără aceste măsuri, autoritățile vor continua să acționeze prea târziu, lăsând victimele să ajungă pe patul de spital sau în penitenciare.