Vladimir Putin a promulgat o lege care interzice adopțiile copiilor ruși de către cetățeni din țări unde schimbarea de gen este legală, pe care le consideră „sataniste”. Această măsură radicală se înscrie în seria de acțiuni restrictive impuse de Kremlin împotriva comunității LGBT și a valorilor occidentale.
Legea, semnată sâmbătă, vine în continuarea unei legislații tot mai dure împotriva comunității LGBT. Anterior, Rusia a implementat amenzi pentru promovarea homosexualității în spațiul public, online sau în diverse medii precum filme, cărți sau reclame. Mai mult, la mijlocul lunii noiembrie 2023, Ministerul Justiției rus a solicitat calificarea „mişcării internaţionale LGBT” drept „organizaţie extremista”, cu scopul interzicerii acesteia pe teritoriul Rusiei.
Viaceslav Volodin, președintele Camerei inferioare a Parlamentului și unul dintre inițiatorii legii, a justificat măsura prin necesitatea de a „elimina posibilele pericole sub forma de schimbare de sex” la care ar putea fi expuși copiii adoptați în aceste țări.
Interdicția se va aplica cetățenilor din cel puțin 15 țări, majoritatea europene, dar și din Australia, Argentina și Canada. Cetățenilor americani le este deja interzisă adopția copiilor ruși din 2012.
Pe lângă interzicerea adopțiilor, Putin a aprobat și legi care interzic „propaganda pentru a nu face copii”, cu amenzi de până la 50.000 de dolari. Susținătorii acestei legi argumentează că încurajarea renunțării la a avea copii face parte dintr-o strategie occidentală de reducere a populației Rusiei. Această teorie a conspirației se alătură retoricii anti-occidentale promovate constant de Kremlin.
Demersurile lui Putin vin în contextul unei scăderi demografice în Rusia. Liderul de la Kremlin a încurajat familiile numeroase, îndemnând femeile să aibă până la opt copii. De la invazia Ucrainei, Putin a intensificat atacurile retorice la adresa Occidentului, acuzându-l de „satanism” și de subminarea Rusiei prin ideologii liberale.
Jurnaliștii independenți, criticii regimului, activiștii și figurile din opoziție se confruntă cu o presiune crescândă din partea guvernului, presiune care s-a intensificat dramatic după declanșarea războiului din Ucraina. Sute de ONG-uri și persoane fizice au fost etichetate drept „agenți străini”, o denumire cu conotații negative, care implică un control guvernamental sporit.