Federatia Patronala a Energiei (FPE), fosta FPPG, a lansat un semnal clar: menținerea schemei de plafonare a prețurilor la energie după 31 martie 2025 nu este o soluție viabilă pe termen lung. Această declarație, făcută în cadrul unei conferințe de presă care a marcat și rebranduirea organizației, subliniază necesitatea unei analize profunde a pieței energiei și a unor discuții constructive cu autoritățile și partenerii.
Președintele FPE, Franck Neel, a subliniat dificultățile generate de o piață internațională volatilă, declarând: „Ne confruntam cu o piață internațională, trebuie să fim atenți la prețul gazelor. Nu putem fixa prețul gazelor și nu putem estima prețul gazelor și deci asta este important acum. Dacă guvernul decide să mențină plafonul, nu cred că aceasta este o soluție, cred că am mai spus acest lucru. Trebuie să definim cine are nevoie de asta, care sunt consumatorii vulnerabili care au nevoie de aceste măsuri.”
FPE, parte activă a grupului de lucru de la Ministerul Energiei, a inițiat deja discuții cu Federatia Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE) pentru a identifica soluții comune. Directorul general al FPE, Daniel Apostol, a subliniat importanța colaborării:
„Am început deja o discuție cu partenerii noștri în care explorăm și încercăm să înțelegem care sunt punctele principale unde cădem de acord și suntem de aceeași părere că ar trebui ca acestea să se facă cunoscute. Am identificat câteva direcții comune, încă suntem în dezbateri. Deci există o bază de lucru atât la nivelul federației, cu Federatia ACUE, dar și Ministerul Energiei, încă nu avem concluzii certe pe care să vi le transmitem în momentul de față”, a precizat Raluca Covrig, director de Afaceri publice și comunicare în FPE.
Rebranduirea FPPG în FPE reflectă o expansiune a misiunii organizației, adaptată la noile realități ale tranziției energetice. Daniel Apostol explică acest proces:
„Ne-am asumat această re-denumire a federației pentru că ne-am asumat de fapt o misiune mai amplă, cea despre care am tot vorbit în ultimul an, apropo de viitorul energiei și nu numai de platformă, cât de adoptarea de către membrii noștri a noilor tehnologii.” Diversificarea portofoliilor membrilor și implicarea în procesul complex al tranziției energetice au impus această schimbare strategică. Este o repoziționare care vizează coagularea dialogului, nu competiția cu alte asociații din domeniu.
FPPG, înființată în 1991, cu 16 membri care generează 95% din producția națională de petrol și gaze și circa 26.000 de angajați, și-a adaptat viziunea pentru a se integra în noul peisaj energetic, marcat de tehnologii inovatoare și provocări complexe. Discuțiile legate de viitorul schemei de plafonare sunt un prim pas în construirea unui cadru sustenabil pentru piața energiei românești.