Previziunile lui Antonescu: Cine va câștiga Președinția și cine va conduce România după alegeri?

Analiza lui Crin Antonescu despre cursa prezidențială și scenariile post-electorale este una incisivă, plină de suspans și cu accente neașteptate. Fostul lider liberal oferă o perspectivă intrigantă asupra dezbaterii prezidențiale de la Digi24, observând nu atât prestațiile candidaților, cât absențele marcante ale premierului Marcel Ciolacu și ale lui Nicolae Ciucă. Această absență, explică Antonescu, nu este întâmplătoare, ci o strategie calculată, costul acesteia urmând a fi suportat, în special, de Nicolae Ciucă, mai vulnerabil în cursa pentru turul doi.

Antonescu subliniază cu pregnanță impactul deciziei lui Ciucă de a ignora dezbaterea, sugerând că aceasta ar putea afecta semnificativ șansele sale. În contrast, el remarcă surprinzătoarea performanță a lui George Simion, liderul AUR, a cărui prezență a contrazis așteptările, demonstrând un control surprinzător al temperamentului și o argumentare rezonabilă. În acest context, se întreabă dacă Mihai Croitoru ar fi avut o altă perspectivă asupra acestui eveniment.

Prestațiile lui Elena Lasconi și Mircea Geoana sunt analizate cu mai puțină indulgență. Antonescu nu ezită să fie direct, afirmând că Elena Lasconi nu deține calitățile necesare pentru funcția prezidențială, în timp ce Geoana, deși competent în politică externă și securitate, suferă de lipsă de structură și de un sprijin financiar inferior marilor competitori. Ambii, alături de Nicolae Ciucă, sunt considerați de Antonescu ca fiind implicați într-o „competiție pentru medalia de bronz”, luptă pentru locul 3, fără valoare reală în contextul alegerilor prezidențiale.

Antonescu nu cruță nici PNL-ul, considerând alegerea lui Nicolae Ciucă ca fiind o greșeală majoră. El critică strategia de campanie axată pe atacuri, în detrimentul prezentării unui proiect clar și convingător. Disperarea din tabăra liberală, contrastată de declarații optimiste, este evidentă, iar sondajele par să confirme dificultățile lui Ciucă în a ajunge în turul doi. Antonescu sugerează că retragerea Dianei Șoșoacă ar putea fi un punct de inflexiune în cursa electorală, avantajând astfel pe George Simion.

Analiza se extinde apoi asupra viitoarei coaliții guvernamentale. Antonescu consideră impropriu termenul de „dreaptă unitară”, descriind o coaliție fragilă, compusă din PNL, USR (caracterizat ca un partid progresist cu accente de stânga) și alte formațiuni mai mici. El consideră că șansele acestei coaliții de a forma o majoritate parlamentară sunt extrem de reduse, propunând o alternativă mai realistă: o nouă coaliție PSD-PNL, similară cu cea din Parlamentul European și Comisia Europeană, ca o soluție pentru a evita o criză politică majoră. Această perspectivă surprinzătoare, însă predictibilă în contextul politicii românești, este susținută de observația lui Antonescu că PNL, după o campanie electorală axată pe combaterea „ciumei roșii”, a format un guvern de coaliție cu PSD-ul.

O comparație între vechea Uniune Social-Liberal si actuala alianță PNL-PSD evidențiază diferențe semnificative. Antonescu subliniază faptul că Uniunea Social-Liberal s-a format înainte de alegeri, fiind prezentată alegătorilor, în timp ce actuala alianță este percepută ca fiind formată împotriva mandatului primit de la alegători, punctând modul deficitar de funcționare a acesteia. Cu toate acestea, el estimează că această coalitie PSD-PNL are o probabilitate de 80-85% să guverneze România și după următoarele alegeri. Celelalte scenarii, cum ar fi o alianță PSD-USR sau PNL-USR, sunt considerate mai puțin probabile, deși nu imposibile.

În concluzie, analiza lui Crin Antonescu oferă o perspectivă complexă și uneori neașteptată asupra cursei prezidențiale și a viitorului politic al României. Previziunile sale, susținute de argumente pertinente și observații acute, deschid discuția pe marginea unor scenarii politice complexe, evidențiind atât realitățile politice actuale, cât și potențialele capcane și provocări ale viitorului apropiat. Se întrevede o luptă strânsă pentru turul doi, cu o perspectivă a unei reîntoarceri, poate surprinzătoare, la vechea formulă de guvernare, susținută de o analiză realistă și pragmatică a situației politice din România.