Decadența economică a României: județele care plătesc prețul tranziției

Cine își mai amintește de vremurile în care județele industriale ale României erau simboluri ale prosperității? Acum, aceste locuri plătesc un preț crunt pentru tranziția economică, cu sute de mii de muncitori dispăruți. Hunedoara și Galați conduc lista pierderilor, fiecare cu peste 140.000 de locuri de muncă evaporate. Ce s-a întâmplat cu acești oameni? Unde s-au dus?

Pierderile nu se opresc aici. Prahova, Neamț, Dolj, Caraș-Severin, Olt, Teleorman și Brăila sunt și ele afectate, fiecare raportând scăderi alarmante. Aceste zone, cândva inima industrială a țării, au suportat direct costurile dezindustrializării. România nu doar că a pierdut forța de muncă prin migrarea externă, dar a și redistribuit-o intern, lăsând în urmă comunități întregi blocate în declin.

Până în 1990, Hunedoara era un colos industrial, cu minerit și siderurgie înfloritoare. Acum, a suferit cea mai mare scădere de populație ocupată, echivalentă cu întreaga forță de muncă a unui județ precum Mehedinți. De ce? Pentru că, după 1990, activitățile economice s-au restrâns dramatic, iar locurile de muncă au dispărut fără a fi înlocuite.

În contrast, Bucureștiul și Ilfovul au prosperat, adăugând aproape 700.000 de locuri de muncă. Cei din jur, precum Cluj, Timiș și Iași, au reușit să limiteze pierderile, dar nu au reușit să genereze un efect de absorbție comparabil. Moldova fără Iași și sudul fără București sunt zone devastate.

Galați, deși avea avantajele unui mare combinat siderurgic și al unui port important, a pierdut aproximativ 141.000 de locuri de muncă. Activitatea economică a scăzut, iar orașul nu a reușit să devină un hub logistic sau industrial regional. Aici, migrarea externă a fost o realitate dură.

Fiecare dintre aceste județe reprezintă o poveste de pierdere și abandon, dar și de oportunitate ratată. Ce va urma? Vor reuși să se regăsească sau vor rămâne blocate în acest cerc vicios?